Cu acelaşi prilej, Hurezeanu şi-a lansat la Timişoara volumul intitulat 'Jurnal politic românesc', potrivit Agerpres.
Emil Hurezeanu, predicție privind viitorul Uniunii Europene
Diplomatul român a declarat ulterior, într-o conferinţă de presă, referitor la problema refugiaţilor, că asistăm în prezent la 'o criză a umanismului, mai mult decât o criză umanitară'.
'Înainte de a îngriji oameni, femei, copii care au pornit pe drumurile iernii din Orientul Apropiat spre centrul Europei, este vorba despre definirea umanismului european. Ce facem cu noi, de acum încolo? Avem prieteni şi duşmani în interior, avem Crivăţ şi vânturi puternice în deşert, în exterior? Cred că este vorba despre un moment de redefinire a celor care îşi spun euroatlantici', a declarat Emil Hurezeanu, subliniind că numărul refugiaţilor care vor veni va fi cu atât mai mare cu cât acest moment va întârzia, indicând 'semnul neputinţelor noastre'.
Hurezeanu susţine, în privinţa viitorului Uniunii Europene, că această comunitate va rămâne unită, întrucât în prezent se identifică soluţii la probleme care altădată ar fi putut declanşa războaie.
'Stau pe gânduri acum şi reflectează, şi germanii şi francezii, cred că englezii nu vor părăsi Uniunea Europeană aşa de uşor, americanii nu vor părăsi Europa aşa cum s-a spus, sunt momente de redefinire. Toate crizele de acum, în alte condiţii, ar fi provocat un război, cum a fost cel de acum 100 de ani. Oamenii au soluţii, au căi ocolite', a spus ambasadorul român.
Hurezeanu își dorește o Rusie mai europeană
În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, Emil Hurezeanu crede că nu avem motive 'să o considerăm dincolo de un lac îngheţat şi tot timpul într-o postură de ostilitate ireductibilă', însă 'trebuie să fie mai convingătoare, mai europeană'.
'Cred că Rusia este una dintre ţările mari ale Europei şi ale lumii, nu avem motive să o considerăm nici dincolo de un lac îngheţat şi tot timpul într-o postură de ostilitate ireductibilă. Rusia, însă, trebuie să fie mai convingătoare, mai europeană. Deocamdată, cred că din obârşia ei euro-asiatică, accentul cade pe asiatic, fără să avem ceva împotriva Asiei, împotriva Europei, dar e o formă de neînţelegere a liderilor ruşi faţă de rosturile Rusiei. Vrea Rusia să fie una din marile ţări ale Iluminismului, aşa cum era, de exemplu, pe timpul Ecaterinei a II-a, cu Voltaire la Saint Petersburg, sau vrea să fie o ţară izolată, în care unii să vadă o formă sui generis de dictatură', a subliniat diplomatul român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video