Întrebat dacă PNL va face ceva referitor la păstrarea pensiilor speciale pentru magistraţi, având în vedere protestele pe care aceştia le anunţă, Orban a spus că nu este de acord cu amendamentele lui Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor. 'Noi nu suntem de acord cu amendamentele lui Solomon, care a propus, şi din păcate s-a adoptat, a propus eliminarea pensiilor viagere pentru sportivi, a propus eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti, pentru oameni de ştiinţă, sunt nişte excese pe care noi nu putem să le susţinem. Sigur că, odată ce s-a adoptat raportul, nu avem nicio garanţie că se răzgândeşte PSD, inventatorul pensiilor speciale', a spus Orban, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a adăugat că PNL a luat deja decizia politică de a susţine ca pensiile să aibă ca principal mod de calcul principiul contributivităţii. 'Acesta este singurul principiu drept, corect, în care omul primeşte pensie în funcţie de cât a contribuit în perioada în care a fost activ, cu excepţia pensiilor de serviciu, care se acordă către cadrele militare', a concluzionat premierul. Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat în luna decembrie raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. A fost introdus un amendament al deputatului Adrian Solomon prin care se elimină şi indemnizaţiile de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi drepturile altor categorii profesionale, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine