Potrivit unui comunicat al MApN, cei 15 militari şi civili din Ministerul Apărării activează în domeniul medical - cinci medici şi cinci asistenţi medicali care fac parte din personalul spitalelor militare de urgenţă din Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti şi Timişoara - şi în domeniul apărării chimice, biologice, radiologice şi nucleare - cinci ofiţeri cu experienţă în domeniu din Statul Major al Apărării şi Statul Major al Forţelor Terestre.
Cooperarea dintre România şi statul Alabama se desfăşoară sub auspiciile programului de parteneriat statal (State Partnership Program) lansat în anul 1993, program coordonat de Comandamentul Forţelor Americane din Europa (USEUCOM).
Până în prezent, au fost desfăşurate mai mult de 200 de acţiuni bilaterale între România şi Alabama, cu accent pe creşterea interoperabilităţii dintre structurile militare, la standarde NATO, promovarea stabilităţii la nivel guvernamental, asistenţă în dezvoltarea instituţiilor democratice şi a mecanismelor economiei de piaţă, sprijin pentru autorităţile civile, furnizarea de ajutor umanitar, precum şi sprijin în procesele de dislocare şi susţinere a detaşamentelor militare române în teatrele de operaţii, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă