"La extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale organizată duminică, 24 decembrie 2017, cu prilejul Crăciunului, participă bonurile fiscale emise între 1 aprilie - 8 decembrie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Prima etapă va avea loc duminică, 24 decembrie, şi va consta în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depăşeşte o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători", informează MFP într-un comunicat cat de presă.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:45. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-urile Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. 'Loteria Română' (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
[citeste si]
Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto şi va fi supravegheată de o comisie de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.
Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol