Până la această oră, organizațiile PSD de la Buzău, Brăila, Timiș, Covasna și Giurgiu nu și-au arătat solidaritatea. Deși inițial s-a spus că nici PSD Mureș nu a transmis niciun comunicat de presă prin care să-și arate susținerea față de liderul partidului, apoi preşedintele PSD Mureş, Vasile Gliga, a declarat, că este convins că Liviu Dragnea va avea susţinerea tuturor preşedinţilor organizaţiilor judeţene ale partidului, întrucât consideră că noua condamnare a liderului formaţiunii este una politică.
A cerut iertare
Liviu Dragnea a afirmat vineri că îşi cere iertare "miilor de români care stau în puşcării sau sunt târâţi prin tribunale" din cauza unui articol neconstituţional pentru că s-a lungit mult elaborarea Codului penal, precizând că maniera de până în prezent, din Parlament, s-a dovedit a fi una greşită.
"Îmi cer iertare celor care ne privesc şi miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosare. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal. Probabil că n-or să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o, de a avea o abordare procedural corectă în Parlament s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea procedurilor normale - dezbateri, adoptare şi promulgare. Orice lege, dacă e vorba de Fondul Suveran de Dezvoltare, dacă e vorba de alte legi cu influenţă economică pozitivă sau socială, legile Justiţiei, toate sunt atacate, toate sunt retrimise, doar-doar să nu se mai pună în practică. Doar-doar până atunci să se dea Guvernul jos, reuşesc să distrugă PSD şi majoritatea parlamentară", a mai declarat liderul social-democraţilor.
Execuție în masă
Liviu Dragnea a calificat, vineri, drept "o execuţie în masă" sentinţa în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, afirmând că "a fost târât" în acest dosar pe baza a două declaraţii din partea a două doamne, inculpate în dosar, care la instanţă nu şi-ar fi susţinut declaraţiile date iniţial la DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"