Doliu în Parlamentul României: Deputatul Octavian Bot a murit
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un membru al Parlamentului român, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin prisma unor declarații spectaculoase referitoare la adversari politici și la contracandidați, s-a stins din viață, sâmbătă, la Spitalul Municipal Oradea, după o lungă și grea suferință. 

Deputatul Octavian Bot, unul din cei mai activi politicieni locali, a murit în această după-amiază,  cu câteva minute înaintea orei 14.00, la vârsta de 64 de ani, după o agonie de aproape patru zile, timp în care a fost incoştient, în comă, scrie ebihoreanul.ro.

Era căsătorit şi avea o fiică, care e de meserie notar.

"Decesul a fost constatat oficial de către medicul de gardă de la secţia unde a fost internat, doctorul Mihai Florea, cauza consemnată fiind stopul cardio-respiratoriu", au declarat surse medicale. 

Octavian Bot suferea de multă vreme de o boală gravă și, deși la un moment dat se vorbea despre faptul că tratamentul urmat la Viena a dat roade, starea sa de sănătate s-a agravat în ultima perioadă.

De profesie inginer, Octavian Bot s-a remarcat nu doar prin prisma unor declarații spectaculoase referitoare la adversari politici și la contracandidați, ci şi prin uşurinţa cu care a schimbat partidele.

După revoluţie, Octavian Bot s-a implicat puternic în viaţa publică, deţinând, pentru o scurtă perioadă, în 1990, chiar funcţia de primar interimar al municipiului Oradea. 

Prin trecerea de la un partid la altul, şi-a format şi faima de "traseist", termen pe care l-a respins însă cu vehemenţă, subliniind că el a rămas de fapt fidel, constant, valorilor liberale. Bot a fost membru PAC, CDR, PL 93 (inclusiv vicepreşedinte naţional), PNL (inclusiv membru al Biroului Politic Naţional), PNL-CD, UFD, AP (vicepreşedinte naţional la toate trei), PDL, iar în utlima perioară membri al PLR, actual ALDE (formaţiunea iniiţiată de Călin Popescu Tăriceanu).

A fost ales deputat în patru legislaturi diferite 1992 - 1996, 1996 - 2000, 2008 - 2012 şi 2012-prezent.

Ultima ieşire publică a deputatului s-a înregistrat în luna ianuarie a acestui an, când, într-o conferinţă de presă la partid, s-a lansat în noi atacuri la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a etichetat drept "preşedinte gafeur", "nepregătit" şi "jenant", precum şi a PNL, despre care afirmă că nu are nimic în comun cu partidul Brătienilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel