Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi penal. Aceștia sunt acuzaţi că nu au anunţat anchetatorii în momentul în care au aflat că un angajat şi-a falsificat actele de studii pentru obţine un post mai bun, dar şi pentru a putea să lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE, susţin surse din Poliţie, citate de Mediafax.
Astfel, în perioada martie 2009, un angajat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.
Ulterior, în anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodată, reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, iar angajatul respectiv le-ar fi dat un document fals, spun anchetatorii.
În acest fel, bărbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentând salariile încasate de la OSIM în perioada 2009-2012, precum şi de 17.000 de euro, salariile primite în perioada în care a fost detaşat la OHIM.
În luna ianuarie a acestui an, angajatul în cauză şi-a dat demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte