Adrian Ursu consideră că relația dintre UE și România, de până acum, nu arată "nici pe departe" un tratament egal. Mai mult, jurnalistul a declarat că la finalul zilei vom afla și care va fi poziția noastră pe viitor.
"Este o zi importantă pentru că la finalul ei vom ști ceva important și anume dacă suntem din nou țară de periferie, dacă suntem tratați ca națiune care nu merită să fie egală cu celelalte, pentru că până la urmă Uniunea Europeană era despre a fi împreună, era despre a fi diferiți, dar în același timp era despre a fi împreună. Ori modalitatea prin care, de ani de zile, se aplică mecanismele MCV prin care am fost ținuți departe de frontiera Schengen sau prin care acum suntem chemați să dăm socoteală într-un mod care nu ține nici pe departe de tratamentul egal pe care ar trebui să îl aibă toate statele membre europene, va defini cumva poziția noastră și pentru viitor", a declarat Adrian Ursu la Antena 3.
Vedem aceeași dezbinare internă
"Ceea ce mă îngrijorează însă este că vedem aceeași dezbinare internă. Nu l-am văzut pe președintele Klaus Iohannis ieșind zilele acestea să solicite la rândul său partenerilor europeni ca dincolo de criticile, probabil unele dintre ele absolut justificate pe care le au la adresa României, dincolo de argumentările foarte bine întemeiate pe care au a le face partenerilor lor din UE, să nu trateze România ca pe o țară inferioară. Nu l-am văzut, nu l-am auzit, poate cine știe, în viitoarea vacanță ca face lobby pentru ca și chelneri să îl trateze și pe domnia sa egal ca pe orice alt turist din Uniunea Europeană", a mai spus Adrian Ursu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă