Întâlnirea a venit în urma unei invitații trimise în urmă cu mai mult timp liderilor partidelor politice.
Reprezentantul PDL, Vasile Blaga, a declarat pentru Mediafax că discuțiile au fost unele informale, dar utile.
"Am discutat despre relaţiile Statelor Unite cu România, despre colaborarea foarte bună în cadrul NATO, despre Parteneriatul strategic, despre situaţia din regiune - Ucraina şi Republica Moldova. S-a discutat şi despre lupta împotriva corupţiei din regiune şi din România, şi PDL a ridicat şi problema ridicării vizelor pentru cetăţenii români", a spus Blaga.
La întâlnire au participat 8 lideri politici. Conform informațiilor noastre, Elena Udrea nu a luat parte la întâlnire, Partidul Mișcarea Populară fiind reprezentat de fostul ministru de Externe, Theodor Baconschi.
UDMR a fost reprezentat de Laszlo Borbely.
Europarlamentarul PSD Corina Crețu ne-a precizat că unul dintre subiecte a fost cel al stabilității regionale, dar nu au fost ocolite situația Republicii Moldova și parcursul său european, capitol unde social-democrata a ridicat problema vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova.
”E păcat și e trist că noi nu reușim să stăm la aceeași masă, pentru că acesta este un exercițiu necesar”, a declarat Crețu pentru DC News.
Hoyt Yee: România trebuie să reziste oligarhilor
Hoyt Yee, adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a declarat pentru Mediafax că țările din Europa Centrală și de Est trebuie să fie capabile să reziste oligarhilor și firmelor care, în lipsa unor instituții puternice, pot cumpăra presa și politicieni pe care să-i folosească pentru a controla statul.
"Secretarul de Stat Kerry vorbea de regiune, se referea la mai multe ţări din Europa, nu numai din Europa Centrală, ci şi din Balcani, ţări care au instituţii slabe, care au un stat de drept slab, care au instituţii juridice care nu sunt complet independente, care au instituţii media care nu sunt complet independente. Motivul pentru care secretarul a menţionat aceste instituţii este acela că secretarul de Stat, Guvernul SUA consideră că ţările care nu au un stat de drept puternic, care nu au o justiţie independentă, instituţii democratice puternice sunt vulnerabile la tipul de acţiuni pe care Rusia le desfăşoară în Ucraina", a declarat Hoyt Yee.
Oficialul american a subliniat că este important ca "ţările din această regiune, inclusiv România, Bulgaria, alte state din această parte a Europei să fie capabile să reziste oligarhilor, companiilor sau persoanelor bogate care pot folosi absenţa unor instituţii puternice fie pentru a cumpăra infrastructură vitală, sau instituţii media, sau politicieni pe care-i pot folosi pentru a influenţa, pentru a câştiga controlul asupra instituţiilor sau chiar a statului".
Citește și: Liderii politici, chemați la Ambasada SUA. Ce spune Chirieac
"Credem cu tărie că lucrând împreună, UE şi SUA, SUA şi România, putem să întărim instituţiile şi să prevenim acest tip de corupţie, de crimă organizată, acest tip de influenţă asupra statului democratic care duce la probleme de genul celor pe care le vedem în Ucraina", a mai spus Hoyt Yee.
Întrebat dacă a discutat aceste aspecte cu autorităţile şi oficialii români, diplomatul american a precizat că astfel de discuţii au loc cu toţii aliaţii SUA.
"Discutăm cu toţi aliaţii noştri. Credem că nu doar în această parte a Europei, ci în întreaga Europă trebuie să căutăm modalităţi de a întări abilitatea noastră de a lupta împotriva crimei organizate, a corupţiei astfel încât să avem instituţii mai puternice. Este important pentru NATO ca Alianţă ca ţările membre să fie puternice, sănătoase, să aibă capacitatea de a acţiona împreună, fără a fi vulnerabile la acest tip de acţiuni pe care Rusia le întreprinde în Ucraina sau, în general, la corupţie şi crimă organizată", a precizat asistentul adjunct al secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol