La 130 de ani de la desfăşurarea Primului Congres Sionist, la Focșani, oraşul care a găzduit în 1881 prima punere în practică, în lume, a ideii sioniste, s-a organizat o sesiune omagială, în deschiderea Conferinței internaționale dedicată acestui eveniment.
Evenimentul, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Asociaţia Sionistă din România, cu sprijinul Fundaţiei Caritatea, World Zionist Organization şi American Jewish Joint Distribution Committee, la care participă reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti din România, Israel şi din alte ţări, cercetători în domeniul istoriei, oameni de cultură va continua luni şi marţi la Bucureşti, scrie Agerpres.
Sionismul este definit ca mişcarea de emancipare a evreilor în scopul readunării (n.r. - acestora) din diasporă şi revenirii în ţara strămoşească Eretz Israel, pentru restabilirea unei vieţi evreieşti independente, prin recrearea şi consolidarea unui stat evreiesc.
Congresul de la Focşani din 1881 a fost prima punere în practică a ideii sioniste la nivel mondial.
Drumul de la vis la realitate pentru poporul evreu a început în 1881, la Focşani, ales ca loc de desfăşurare a primului Congres Sionist pentru că simboliza minunata realizare a românilor cu puţini ani înainte - Unirea Principatelor Române, a spus Tiberiu Roth, preşedintele Asociaţiei Sioniste din România.
Potrivit preşedintelui Federaţiilor Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, cei 56 de delegaţi, pionieri ai ideii sinoniste reprezentând aproximativ 70.000 de evrei din 50 de localităţi din vechiul Regat al României, au avut o abordare pragmatică, hotărând şi izbutind organizarea primului grup de peste 200 de emigranţi în Ţara Sfântă, Israel.
Vorbind despre semnificaţia şi utilitatea organizării, după 130 de ani de la Congresul Sionist de la Focşani a unei Conferinţe internaţionale omagiale, Aurel Vainer a spus că România este o ţară în care s-au întâmplat şi lucruri paradoxale, dar şi lucruri interesante, despre care lumea largă nu a ştiut suficient.
Trebuie să spunem că nici în Israelul zilelor noastre nu sunt mulţi cei care vor să recunoască această întâietate a evreilor din România. Ca atare, este bine ca generaţiile tinere din Israel să cunoască adevărul istoric, motiv pentru care noi, puţinii evrei care am mai rămas azi în România, am decis să organizăm această Conferinţă internaţională referitoare la Primul Congres Sionist de la Focşani. Este prima aniversare pe care o marcăm, dar putem ca, în anii ce urmează, să creăm noi momente în amintirea Congresului atât de important de la Focşani, de la sfârşitul anului 1881, a explicat preşedintele FCER.
Potrivit acestuia, după soarta dură din anii comunismului, din 1990, mişcarea sionistă din România a renăscut, s-a înfiinţat Asociaţia Sionistă din România, dar aceasta nu mai are atât rolul de a stimula emigrarea, ci de promovare a prieteniei şi a concepţiei sioniste, pentru că numărul evreilor din România s-a redus şi trăim în condiţii de democraţie teoretic deplină.
de la Focşani a fost prefaţată de participanţi printr-o vizită la Sinagoga oraşului, vernisarea expoziţiei fotodocumentare Focşani şi Idealul Sionist, precum şi de audirea unui concert festiv din creaţia muzicală ebraică şi universală susţinut de Orchestra de cameră Unirea, sub bagheta dirijorului german Vincent Gruger, ambele desfăşurate la Ateneul Popular Gheorghe Pastia din municipiu.
Conferinţa de omagiere a manifestării sioniste din 1881 va continua luni şi marţi, la Bucureşti, cu patru sesiuni de comunicări, urmate de dezbateri şi contribuţii ale participanţilor.
Între subiectele ce vor fi prezentate de cercetători în domeniul istoriei, reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti, oameni de cultură, se află Evreii din România şi din Europa de Est la sfârşitul secolului al XIX-lea, Congresul de la Focşani în documentele şi presa vremii, Congresul de la Focşani şi consecinţele sale, Delegaţii din România la Congresele Sioniste şi activitatea lor în mişcarea sionistă mondială, Mişcarea sionistă din România în perioada Holocaustului 1940 - 1944, mai precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)