Deputaţii şi-au schimbat programul
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Conducerea Camerei Deputaţilor a modificat programul pentru această ultimă sesiune parlamentară din actuala legislatură, astfel că deputaţii vor lucra luni şi marţi în plen, şi nu luni şi miercuri, aşa cum a fost de la începutul mandatului până la vacanţa de vară din acest an.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit că în această sesiune parlamentară, începând de săptămâna viitoare, parlamentarii vor lucra luni după-amiază şi marţi în plen, iar marţi, la ora 13,00, vor da votul final pe proiectele de lege dezbătute.

Marţi după-amiază, miercuri şi joi deputaţii vor lucra în comisii, iar vineri vor avea activitate în teritoriu. Până acum, deputaţii lucrau luni şi miercuri în plen, cu vot final miercuri, iar marţi şi joi în comisii.

Potrivit unor surse parlamentare, acest program a fost preferat pentru ca deputaţii să stea mai mult în teritoriu, alături de electorat, având în vedere că urmează campania electorală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel