"Noi vom închide listele la ora 13. Eu am văzut discuţiile care s-au generat în jurul candidaturii Elenei Băsescu şi îmi par pe alocuri extrem de ipocrite. Sunt oameni care se prefac a fi îngrijoraţi de soarta Mişcării Populare, ca şi când ar fi şi votanţii Mişcării Populare. În realitate, oamenii aceştia se prefac a nu vedea lipsa de principii a altor partide, atunci când s-au întocmit listele, se prefac a nu vedea faptul că toţi reformiştii, care au candidat pe platforma aceasta a reformiştilor din Partidul Democrat Liberal sunt acum la Partidul Mişcarea Populară şi sunt candidaţi pe locuri eligibile la Mişcarea Populară se încurcă şi critică deja Mişcarea Populară pentru o eventuală candidatură a Elenei Băsescu", a declarat Elena Udrea.
Potrivit fostului ministru al Dezvoltării în guvernul PDL, în prezent membru al PMP, Elena Băsescu ar trebui să conștientizeze că electoratul președintelui Băsescu nu trebuie divizat.
"Elena Băsescu are deja cele 100 de mii de semnături, pentru a candida independent. Noi la ora 13 vom închide aceste liste şi le vom depune la ora 17. Se va lua o decizie şi Elena este cea care va decide dacă va veni să candideze pe listele Mişcării Populare sau va merge independent. Noi ştim că Elena Băsescu va lua dacă va merge independent şi din electoratul Mişcării Populare, ceea ce desigur noi nu ne dorim. Noi ne dorim ca ea să candideze pe listele Mişcării, tocmai pentru că împărţim un electorat care este al preşedintelui şi noi nu ne permitem să pierdem în acest moment, nu ştiu, unul-două procente, ceea ce pentru noi ar fi foarte important, ar face diferenţa, poate, de la o cifră la două cifre", a mai spus Elena Udrea.
Elena Băsescu a părăsit tabăra democrat-liberalilor. Demisia Elenei Băsescu a fost depusă la sediul central al PDL de către un consilier de-ai acesteia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol