Cum se pedepsește retragerea elevului de la școală, potrivit legii
Retragerea elevului de la școală înainte de finalizarea a zece clase se pedepsește conform legii.
”În România, învăţământul general obligatoriu este de 10 clase. Ştiaţi că urmarea cursurilor este nu doar un drept, ci şi o obligaţie? Iată dispoziţiile legale aplicabile:
Art. 32 alin. (1) Constituţie – Dreptul la învăţătură: Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
Art. 380 Codul Penal – Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu: (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor. (3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta”, scrie Educație Juridică pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News