Jurnalistul Radu Tudor și europarlamentarul PDL Cristian Preda au postat, pe blogul personal, declarația președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu. Însă, diferențele sunt frapante. Radu Tudor arată că Ion Iliescu a explicat că referendumul de demitere al lui Traian Băsescu este valabil pentru că s-a atins pragul de 50%. Cristi Preda, însă, scrie doar că Ion Iliescu susține pragul de 50%, fără a scrie în ce condiții îl susține. Spune doar că e un punct de vedere în dezacord cu USL, care a cerut un prag de 30%.
Pe blogul lui Radu Tudor, găsim, însă, declarația lui Ion Iliescu, care a spus că “cifra de 18,5 milioane de votanţi la nivelul anului 2012 este o aberaţie”. A adăugat “Noi n-am avut această cifră nici măcar în 1990, când populaţia ţării era de 23 de milioane şi când prezenţa la vot a fost masivă. La nivelul de 19 milioane de locuitori, cei cu drept de vot se aproprie de 15 milioane, nu mai mult. Deci, din acest punct de vedere, referendumul de demitere era valabil dacă s-ar fi lucrat cu cifrele reale ale situaţiei populaţiei şi cei 8,5 milioane de votanţi erau peste jumătate din cei cu drept de vot”.
Cristi Preda scrie "Sunt de acord cu fostul președinte. Principiul majorității nu poate fi nesocotit. De la grecii antici până azi, el înseamnă “mai mult de jumătate. Neputința unor politicieni de a convinge nu poate fi pretext pentru redefinirea sensului curent al conceptelor fundamentale". Europarlamentarul PDL face referire doar la menținerea pragului de 50%, citând o știre de pe Mediafax, fără a face referire și la declarația care arată că condițiile în care fostul președinte susține acest prag.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto