Cum luptă BOR împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
În bisericile din toată ţara, în aceste zile se strâng semnături pentru modificarea Constituţiei astfel încât să apară explicit că familia înseamnă căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

Ideea a fost lansată de câteva asociaţii civice şi a fost susţinută public de Mitropolitul Banatului în predica de Crăciun. Patriarhia însă nu a precizat un punct de vedere oficial, transmite TVR1.

Listele cu semnături se strâng pentru organizarea unui referendum, la care românii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Campania a început în bisericile ortodoxe după ce, în predica de Crăciun, Mitropolitul Banatului le-a cerut credincioşilor să semneze pentru modificarea Constituţiei.

La Neamţ, semnăturile le strâng enoriaşii, tot în numele Bisericii.
Patriarhia recunoaşte că susţine inţiativa credincioşilor, însă nu a oficializat nici o campanie.

Mitropolia Banatului a centralizat deja primele date din teritoriu. În Buzău s-au strâns deja 80.000 de semnături, în Iaşi 45.000, în timp ce la Timiş s-au adunat doar 30.000 de semnături.

Această iniţiativă civică a fost accelerată după ce pe 23 decembrie Parlamentul Greciei a adoptat legalizarea uniunilor civile între persoane de acelaşi sex. Drepturile lor vor fi aceleaşi ca în cazul cuplurilor heterosexuale, mai puţin adopţiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel