,,Pentru prima dată în România, tinerii care vor să urmeze o carieră profesională în sfera dansului contemporan vor putea beneficia de o pregătire intensivă de durată, cu profesori şi coregrafi din România, Germania, Suedia şi Israel', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Activitatea de formare se va desfăşura zilnic, de luni până vineri, pe tot parcursul anului şcolar 2019 - 2020. Programul va include cursuri şi ateliere de dans, cercetare şi studiu individual, precum şi sesiuni de evaluare şi feedback. De-a lungul celui de-al doilea semestru, tinerii dansatori vor participa în creaţii artistice de dans contemporan, care vor fi prezentate pe scenele teatrelor şi centrelor artistice din România.
Toate cursurile şi atelierele vor oferi o investigaţie profundă în fundamentele somatice şi tehnicile dansului contemporan, vor crea cadrul mental pentru improvizaţie coregrafică şi vor oferi instrumente pentru cercetare şi creaţie. Programei i se adaugă ore de yoga, biomecanică/ kinetică, canto şi nutriţie, informează iniţiatorii. Cursurile vor fi susţinute atât de coregrafi şi pedagogi români, cât şi de profesori internaţionali, nume cu rezonanţă pe scena dansului contemporan: Jan Burkhardt, Carmen Coţofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Simona Deaconescu, Valentina De Piante, Andreea Duţă, Anna Grip, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Gisela Muller, Virginia Negru, Andreea Novac, Vava Ştefănescu, Sigal Zouk, Noa Zuk. Pentru a veni în sprijinul studenţilor care nu locuiesc în Capitală, CNDB va asigura jumătate din plata chiriei în Bucureşti, precizează sursa citată.
,,În anul academic 2019 - 2020, un număr de 15 tineri din Bucureşti şi din ţară vor parcurge în două semestre un proces de învăţare şi mentorat alături de coregrafi şi pedagogi români şi internaţionali. Prin implicarea studenţilor în producţii coregrafice ale anului 2020, programul - singurul de acest fel din România - are vocaţia de a integra tinerii artişti dansatori şi performeri români în circuitul profesional de înalt nivel', se mai arată în comunicat.
Evenimentul de lansare a Academiei de Dans şi Performance va avea loc pe 30 septembrie, la ora 11,00, la Sala 'Stere Popescu' din Bd. Mărăşeşti 80-82. Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi sprijinit de Goethe Institut din Bucureşti.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)