„Atenţie. E cod roşu de epuizare termică. Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade ziua și disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar în cursul nopților temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).
Ce trebuie să ştiţi despre epuizarea termică:
1. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clinice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.
2. Apare prin depăşirea posibilităţilor de adaptare a organismului la temperaturi ce se menţin crescute pe durata a mai multe zile.
3. Se manifestă prin instalarea de semne neropsihice precum oboseala marcată, astenie, apatie, somnolenţă, cefalee, ameţeli, însoţite de cele tegumentare precum transpiraţii excesive, horpilaţii (piele de ,,gaină) şi cardiovasculare uneori severe, hipotensiunea ortostatică (cădere tensională la ridicarea în picioare) şi tahicardie.
4. Cei mai afectaţi de epuizarea termică sunt copiiI şi vârstnicii, pacienţii cu patologie cardiovasculară şi obezii precum şi cei care stau în apartamentele încinse de la ultimul etaj sau în autoturismele fără aer condiţionat.
5. Tratamentul constă în scăderea temperaturii corpului prin: consumul de lichide reci (!Nu alcool ), duşuri reci sau utilizare de prosoape umede şi ventilaţie (! Nu aplicaţi alcool pe piele), odihnă într-un mediu răcoros, eventual cu aer condiţionat), cu picioarele ridicate peste nivelul inimii. Dacă starea clinică nu se ameliorează sunaţi la 112.
6. Pentru a nu ajunge în astfel de situaţii nu ţineţi geamurile deschise când este foarte cald şi nu gătiţi la orele amiezii. Aerisiţi la primele ore ale diminteţii, utilizând curenţi de aer, evitaţi utilizarea electrocasnicelor ce generează căldură şi împiedicaţi acţiunea razelor solare prin jaluzele, materiale textile ude. Dacă nu aveţi aer condiţionat petreceţi câteva ore zilnic în spaţiile publice răcoroase”, a precizat Tudor Ciuhodaru pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”