"Autostrăzile din România sunt caramboluri și tragedii pe cale să se petreacă, în permanență. În câte o zi, cineva trage paiul scurt. Din martie 2020 am parcurs A2 de cel puțin 30 de ori pe sens, la ore diferite și în perioade diferite ale anului. La fiecare drum am reușit ( mulțam la Dumnezo, cum ar zice bunicu’) să evit 3-4 accidente, în principiu pentru că sunt foarte atent (posibil să fi și avut noroc chior în câteva rânduri). E multă, multă prostie pe șosele, indiferență soră cu moartea, frustrări ce explodează la peste 100km/h. Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice se obține mult prea ușor, iar carambolul de azi de pe A2, la fel ca mai toate accidentele de circulație din ultimii 30 de ani, dau o măsură bună a corupției din sistemul în care se formează conducătorii auto. Conducerea defensivă ar trebui să fie criteriu obligatoriu la examenul pentru permisul auto, alături de o expertiză medicală (da, inclusiv la căpuț) serioasă", a scris Adrian Hădean pe pagina sa de Facebook.
Vineri dimineaţă, accident în lanţ pe A2. Peste 50 de maşini implicate
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, a avut loc un carambol. Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.
„Explicația acestui accident este una singură: așa-numitul 'efect de turmă'. Acesta se produce, în 98-99% din cazuri, pe autostradă, acolo unde parcurgem o distanță lungă pe cel puțin 2 benzi. Eu, șofer, conduc defensiv, la o viteza de 90 km/oră, în condiții de ceață, la o anumită distanță față de mașina din față. La un moment dat, mă depășește o altă mașină cu o viteză mai mare. Subconștientul meu va spune că sunt cam fraier, de ce merg eu cu o viteză mai redusă decât cel care m-a depășit?! Prin urmare, măresc un pic viteza, fără să gândesc și logic. Pur și simplu, mă iau după cel de lângă mine. Și altul va proceda la fel șamd. Dacă am face o analiză, în aceleași condiții de vizibilitate și aderență, la intrarea pe o autostradă, de exemplu la intrarea pe autostradă din București, distanțele sunt destul de mari și viteza mică. Dacă parcurgi câțiva zeci de km, vom vedea că viteza este mult mai mare și distanța între mașini este mult mai mică tocmai pentru că după câțiva kilometri apare acest efect de turmă.', a spus Titi Aur pentru DC NEWS.
VEZI Carambol pe Autostrada Soarelui. UPDATE: Intervine și Radu Tudor. Titi Aur, declarații pentru DCNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată