”Pentru evitarea aglomerării trenurilor în această perioadă prilejuită de sărbătorile Pascale şi pentru a putea suplimenta în plus, în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători, cu respectarea distanţei sociale prin aplicarea regulii "un loc liber, un loc ocupat", rugăm călătorii să-şi facă rezervare din timp şi să nu mai cumpere bilet în ultimul moment”, precizează CFR Călători într-un comunicat de presă.
Trenurile au fost deja suplimentate pentru această perioadă
Este recomandat tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat. Cumpărarea cu anticipaţie a biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile.
De asemenea, este recomandată cumpărarea ONLINE de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea unei distanţe de minim de 2 m între călători la ghişeele caselor de bilete/ birouri de informaţii.
Pasagerii sunt controlați
”Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii.
Menţionăm că în Gara de Nord Bucureşti şi în alte staţii au loc filtre la peroane, la trenurile aglomerate, pentru a ne asigura că urcă în trenuri doar pasagerii care au bilet, pentru a menţine astfel regula de respectare a distanţei sociale "un loc liber, un loc ocupat".”, mai precizează CFR.
Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă cu trenul, sunt obligate să respecte toate prevederile Ordonanţelor Militare, regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face