Piaţa de farmaceutice va scădea în acest an, a declarat Robert Popescu , directorul executiv al A&D Pharma, unul dintre cei mai mari distribuitroi de medicamente. Noul mecanism de compensare a medicamentelor, aplicat de la 1 iulie, îi obligă pe pacienţi să solicite produse ieftine, pentru a scădea compensarea pe care o achită statul şi a face economii la buget. De asemenea, a crescut contribuţia pe care o suportă pacientul, din buzunar. În 2009, în România s-au vândut medicamente în valoare de 8,7 miliarde lei, respectiv 2,07 miliarde euro.
Deşi statul cheltuie tot mai puţin pentru compensare, banii nu îi ajung să-şi achite datoriile.
Sumele pe care A&D Pharma le are de recuperat de la CNAS au crescut după primul semestru la 257 milioane de euro, de la 197 milioane euro, la finele anului 2009.
Restanţele se încasează cu o întârziere de 200-300 de zile şi vor ajunge chiar la un an, faţă de data vânzării în farmacie. Totuşi, pentru că adaosul şi comisioanele sunt mari, băncile acceptă aceste expuneri uriaşe, poate cele mai mari din economia românească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Vrei copii după 35 - 40 de ani? Dr. Alice Barbu (SANADOR), recomandare pentru toate femeile care cred ca mai e timp / video
- Primarii și prefecții, complici în încălcarea legii în cazul inundațiilor din Galați și Vaslui
- Soarta oamenilor care au rămas fără case, la mâna unui condamnat penal de la Apele Române, plătit cu 4000 de euro lunar
- Noi explozii în Liban. Staţii de emisie-recepţie walkie-talkie ale Hezbollah au fost detonate - Update: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU / Video
- Iohannis, cap de listă la Senat? Diana Tache, informație pe surse despre candidatură / video