Data publicării:

”Sunt supărat pe domnul Boloș”. Daniel Zamfir acuză manevrele ministrului de Finanțe: I s-a umplut și premierului Ciolacu paharul

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește în articol ce declarații a făcut senatorul Daniel Zamfir.

Senatorul Daniel Zamfir a vorbit în cadrul emisiunii ”Interviurile DCNews”, moderată de analistul politic Bogdan Chirieac, despre ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.

Zamfir: Sunt supărat pe domnul Boloș (n.r. ministrul de Finanțe) pentru faptul că... neacuzându-l de rea credință, categoric, eu nu cred că domnul Boloș e un om de rea credință, dar are un stil care din punctul meu de vedere faptul că preia niște lucruri, vine cu ele fără să le discute public, aici este zona foarte sensibilă pe care trebuie să o ții, cum să spun, oamenii să aibă percepția echilibrului, adică să nu ajungă în zona în care din păcate s-a ajuns în care toți cei care plătesc să se simtă loviți de aceste mecanisme. Pentru că, repet, n-ai discutat înainte, n-ai pus în transparență publică ce vrei să faci, te-ai trezit cu ordonanța direct adoptată, ba cu cash-ul, ba cu CNP-ul fiscal.

Chirieac: Ce aberație!

Zamfir: Domnule, cu CNP-ul ăla fiscal, nu l-a înțeles lumea. Păi de ce pe mine mă verifici? Verifică-l pe ăla care vinde. Sunt site-uri probabil de vânzări de produse care nu plătesc, păi, urmărește-i domnule pe ăia, nu mă urmări pe mine care cumpăr și trebuie să am eu un CNP fiscal. Deci, lucrurile astea făcute așa pe picior, fără să se discute, domnule, repet, lucrurile astea în materie fiscală...

Intervenția presei

Chirieac: Și chestiile astea trebuiau respinse din capul locului, CNP-ul fiscal, desființarea cash-ului în România.

Zamfir: Aici nu a fost chiar desființarea cash-ului în România.

Chirieac: Pentru că am avut noi reacție, presa.

Zamfir: Exact, da, da, sunt de acord.

Chirieac: Cine îl conduce pe domnul Boloș?

Zamfir: Nu știu nici eu, sincer, nu știu. Domnule, l-ați auzit și pe premier la un moment dat cu toată solidaritatea guvernamentală, pe domnul Ciolacu nu l-ați văzut să atace vreun ministru din Guvernul lui, chiar dacă e de la PNL, chiar dacă a făcut prostii, domnule, dar la un moment dat i s-a umplut și lui paharul cu Boloș. Domnule, nu mai veni în Guvern cu ceva, cu orice fel de modificare fără să ai înainte o discuție cu toți actorii din piață pentru că bulversezi. Domnule, oamenii într-adevăr în condițiile în care mediul de afaceri din România este atât de sensibil pentru că noi nu avem o economie matură, noi suntem undeva la început, dar am crescut economic.

Urmărește emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel