C.P. Tăriceanu: Votul în cazul Șova n-are cum să fie repetat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că votul privind cererea DNA de reținere și arestare preventivă a fostului ministru al Transporturilor, Dan Șova, a fost unul perfect legal, și că nu are cum să fie repetat, indiferent ce vor decide judecătorii Curții Constituționale după analizarea sesizărilor primite din partea președintelui Klaus Iohannis, a liberalilor și a CSM în legătură cu votul senatorilor în cazul colegului lor social-democrat.

"Nu avem cum să mai dăm un vot în cazul domnului Șova. Votul dat a fost unul perfect legal. (...) Bineînțeles, n-are cum să fie repetat și legea nu acționează retroactiv. În cazul în care legea pe care Parlamentul a votat-o ieri (privind modificarea Statutului deputatului și senatorului — n.r.) va fi promulgată de președinte, ținând cont că președintele are un termen de 20 de zile pentru promulgare, după aceea, dacă el o va promulga, sigur că intră în vigoare și solicitările viitoare vor putea să fie judecate, să spunem așa, și decise cu majoritatea simplă a parlamentarilor", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, la RFI, potrivit Agerpres.

El a precizat că Parlamentul nu este "un ghișeu de înregistrare a cererilor" primite din Justiție.

"Nu vreau eu să anticipez deciziile Curții. Parlamentul are un drept suveran legat de încuviințarea fie a urmăririlor penale, fie a arestărilor. Prin urmare, atunci când este solicitat, el nu trebuie să răspundă automat, ca la un simplu ghișeu de înregistrare a cererii, printr-un aviz favorabil. Poate să dea aviz favorabil sau poate să nu dea aviz favorabil, după ce analizează fiecare caz în parte", a explicat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel