Data publicării:

Brigada Rutieră, amendă pentru primărie după accidentul din Sectorul 2

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au sancţionat, vineri, cu 7.250 lei administratorul de drumuri pentru că nu a luat măsurile necesare, în conformitate cu prevederile legale, privind combaterea poleiului, punând astfel în pericol siguranţa traficului.

'În urma verificărilor efectuate, precum şi a evenimentelor rutiere produse pe fondul unui carosabil acoperit cu polei pe şoseaua Petricani şi pe strada Zambilă Nicolae, poliţiştii au constatat că administratorul drumului public nu a luat măsurile necesare şi nu a acţionat cu material antiderapant, punând în pericol siguranţa traficului rutier', potrivit Biroului de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Verificări permanente

Potrivit sursei citate, poliţiştii Brigăzii Rutiere vor verifica în permanenţă în această perioadă starea carosabilului, date fiind avertizările meteorologice, şi vor lua măsurile legale faţă de administratorii drumului public care nu îşi îndeplinesc obligaţiile şi pun în pericol siguranţa traficului rutier. Două persoane au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident produs pe Şoseaua Petricani, informează Brigada Rutieră a Capitalei. Potrivit sursei citate, conducătorul unui autovehicul, care se deplasa pe Şos. Petricani dinspre Şos. Fabrica de Glucoză către Str. Doamna Ghica, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un autobuz. 

VEZI ȘI:

Alertă meteo. Titi Aur: Cum să conduci pe polei

ANM, PROGNOZA METEO. VREMEA în weekend, sub COD GALBEN!


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel