'În primul rând m-am gândit la faptul că avem nevoie să punem presiune civică pe factorii decizionali din România, de la nivel central şi local, ca asemenea evenimente tragice, moartea poliţistului Gigină şi evenimentele de la Colectiv, să nu se mai întâmple, adică abuzurile de putere şi corupţia să iasă uşor, uşor din sistemul politic. Este foarte important ca din acest moment noi, cei prezenţi aici în stradă şi ceilalţi oameni care ies în alte oraşe, să pună presiune civică reală, sinceră, fără nici un fel de interes, astfel ca lucrurile în această ţară să se schimbe. Suntem siguri că nu se vor schimba în 24 de ore, dar revendicările mele, a celui care a iniţiat acest protest, sunt demisia primarului Piedone în ograda căruia s-a întâmplat tragedia de la Colectiv, şi a generalului Oprea care, bineînţeles, a folosit abuziv coloana oficială din cauza căruia a murit un om', a declarat jurnaliştilor Radu Hossu, organizatorul protestului a cărui mobilizare s-a făcut pe Facebook, informeză Agerpres.
Protestatarii au scandat 'Demisia, demisia', 'Piedone nu uita, te aşteapă DNA', 'Solidaritate', 'Jos corupţii'. Cei prezenţi la protest au aprins candele lângă unul dintre zidurile Prefecturii şi au intonat Imnul Naţional, apoi au plecat în marş spre Piaţa Sfatului unde au stat 10 minute, după care au coborât pe str.Mureşenilor, bulevardul Eroilor, la Prefectură. Protestul se desfăşoară fără incidente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului