Potrivit sursei citate, pe numele bărbatului de 53 de ani a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. 'În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, urmând ca, în funcţie de concluziile medico-legale şi rezultatele activităţilor investigative, să fie propusă soluţie procedurală conform prevederilor legislative în vigoare', a afirmat Carp.
Agresorul era beat
Un angajat al Primăriei Ştefăneşti din judeţul Botoşani a fost înjunghiat, joi, cu un cuţit, de către un asistat social care se afla în faţa punctului de lucru pe care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă îl are în oraşul respectiv. Agresorul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a generat un scandal în sediul AJOFM, iar angajatul Primăriei intervenise pentru aplanarea acestuia. La un moment dat, asistatul social a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în abdomen pe funcţionarul de 47 de ani. Victima a fost stabilizată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
VEZI ȘI:
Tânăr înjunghiat mortal într-o benzinărie, în noaptea de Crăciun
Un violator a evadat din penitenciar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine