Birourile Salvați Copiii din Beirut, DISTRUSE. Românii întind o mână de ajutor. FIECARE poate contribui
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Salvaţi Copiii România sprijină echipa locală din Beirut cu fonduri pentru ca toţi copiii afectaţi de explozie să aibă asistenţă medicală de urgenţă, suport emoţional şi protecţie.

Birourile Salvați Copiii din Beirut, aflate la aproximativ cinci kilometri de locul unde s-a produs imensa explozie, au fost grav avariate. Echipa Salvaţi Copiii România anunță că este pregătită să sprijine guvernul în următoarele zile.
 
„În primă fază, clădirea a început să se agite - am crezut că este un cutremur. Cinci dintre nepoții și nepoatele mele erau afară pe balcon, jucându-se, când explozia a izbucnit. Au început să urle și să alerge în timp ce geamurile se prăbușeau. Toți au fost răniți. Spitalele ne-au spus că nu îi pot primi pentru că trebuie să acorde prioritate rănilor grave ", a spus Nour Wahid, unul dintre angajații Salvați Copiii din Liban, care locuiește la 10 minute de zona unde s-a produs explozia.

Suntem devastați de eveniment. Numărul real al deceselor nu este încă cunoscut, dar ceea ce știm este că într-un dezastru ca acesta, impactul asupra copiilor poate fi devastator: ei ar putea fi răniți, traumatizați și separați de părinții lor. Eu și colegii mei suntem pregătiți să lucrăm pentru a-i proteja pe copii și pentru a sprijini eforturile guvernamentale, care vor continua mai multe zile. Este obligatoriu ca copiii și familiile lor să aibă acces la serviciile de care au nevoie urgentă, inclusiv îngrijire medicală și protecție fizică și emoțională", a declarat Jad Sakr, director al Salvați Copiii în Liban.

În urma urgenței cauzate de explozie, spitalele din Beirut se prăbușesc și susțin că nu sunt în capabile să vindece alte victime, deoarece sute de paturi s-au umplut imediat.

Explozia care a lovit marți Beirutul este descrisă ca fiind cea mai mare din istoria recentă a Libanului. Astfel, Salvați Copiii România a deschis o campanie de donații pentru a putea ajuta Libanul. Oricine poate dona pentru copiii din Beirut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel