Conform martorilor, scandalul ar fi pornit de la vânzarea unor parfumuri. Doi tineri se plimbau prin centrul comercial cu nişte plase în mâini şi îi întrebau pe trecători dacă vor să cumpere „parfumuri originale la un preţ fără concurenţă“. La un moment dat, vânzătorii s-au intersectat cu alţi doi tineri care le-ar fi reproşat că marfa pe care o au nu este de firmă.
„Mânca-ţi-aş, îmi vinzi tu mie făcături? Mă pricep la astea“, ar fi spus unul dintre cei cei acostaţi să achiziţioneze un parfum. Spiritele s-au încins imediat şi vânzătorii au început să-i lovească pe cei doi tineri care „le făcuseră de râs“ marfa, scrie Adevărul.
Poliţia nu i-a găsit pe vânzătorii de parfumuri
"Politiştii Secţiei 3 Politie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unui centru comercial din Craiova, două persoane se agresează reciproc.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la fata locului, iar în urma verificărilor efectuate aceştia au stabilit faptul că intre 2 tineri pe de o parte si alti 2 pe de alta parte ar fi izbucnit un conflict spontan. În urma altercaţiei, un tânăr de 21 de ani, din Craiova a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale“, se arată într-un comunicat remis presei.
„În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violente si tulburarea ordinii si liniştii publice şi continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în altercaţie şi a dispunerii măsurilor legale“, se arată în acelaşi comunicat al IPJ Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol