Data publicării:

Băsescu: S-au creat condiţii pentru o creştere economică sănătoasă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
basescu cotroceni
basescu cotroceni

Preşedintele "În discuţiile de ieri, ca şi în discuţiile de la începutul misiunii, am constatat că evaluarile României şi ale delegaţiilor străine coincid. Acordul pe 2 ani cu FMI, CE şi BM s-a încheiat cu succes. Economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză. După evaluările încheiate de curând, pot afirma fără nicio rezervă că s-au creat condiţii pentru o creştere economică sănătoasă. România are astăzi o economie ieşită din zona riscurilor de derapaj", a afirmat  Băsescu.

Pe de altă parte, şeful statului a spus România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, de un miliard de euro, dată fiind evoluţia economică, precizând că va fi trasă doar tranşa de la UE, informează Mediafax

El a spus că România a decis să nu mai tragă ultima tranşă de la FMI, menţionând că s-a constatat că nu mai este nevoie de această în urma evoluţiilor economice.

"Nu mai tragem ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, dar o tragem pe cea de la Uniunea Europeană, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat", a spus Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel