Președintele USR, Dan Barna, ar fi vizat într-un dosar DNA, după ce Rise Project a publicat o anchetă despre afacerile sale cu fonduri UE.
Bogdan Chirieac, întrebat sâmbătă după-amiază într-o intervenție telefonică la România TV, dacă, în opinia sa, Dan Barna va fi audiat la DNA, a răspuns astfel: „Eu am văzut declarația procurorului-șef interimar Călin Nistor, cel care a salvat reputația DNA după înlăturarea doamnei Kovesi. Dânsul a spus: 1 - Că nu a trimis dosarul la DNA Alba, fapt care era o declarație politică, dacă ar fi făcut asta; 2 – A dat de înțeles că nu-l va ancheta pe Dan Barna în timpul campaniei electorale, ceea ce înseamnă că DNA nu se amestecă în campania electorală".
”Țineți minte că, acum cinci ani, în vremea domnului Ponta, DNA tot aresta. După cum știți, era la foc automat, la 6.00 dimineața, și între cele două tururi de scrutin. Spunea atunci doamna Kovesi că nu are nicio treabă cu momentul politic. Când dânsa a fost anchetată de Secția specială a spus, ia uite, tocmai când mă chemaseră la Bruxelles, deși era chemată abia peste două săptămâni la Bruxelles. Important este că DNA de acum nu are intenții de a participa la scrutinul prezidențial din 10, respectiv 24 noiembrie", a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac în aceeași intervenție telefonică.
Ce face electoratul lui Barna
Ulterior, întrebat ce crede că se va întâmpla cu electoratul lui Dan Barna, în sensul în care va rămâne fidel sau va migra, a declarat: „În opinia mea, tipul de electorat al domnului Dan Barna nu merge pe argumente logice întotdeauna, ci mai degrabă pe percepție și emoție. Din punctul meu de vedere, domnul Barna nu a mai intrat în campanie electorală. Nu își face campanie. E chiar stânjenit de poziția în care se află."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol