Data actualizării:
Data publicării:

Bădălău cere SCUZE românilor înainte de CEx PSD

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Niculae Badalau Sursă FOTO: Agerpres
Niculae Badalau Sursă FOTO: Agerpres

Niculae Bădălău a cerut scuze înainte de ședința PSD de miercuri.

„Cer scuze tuturor românilor plecați în străinătate la muncă. Regret contextul și formularea. E clar că eu nu gândesc așa și foarte mulți oameni știu lucrul acesta. Eu îi prețuiesc și respect pe absolut toți românii, indiferent unde sunt”, a spus, miercuri, 4 decembrie, Niculae Bădălău, înainte de CEx PSD, care se întrunește la sediul partidului din Kiseleff.

Este prima ședință a Comitetului Executiv de când Marcel Ciolacu a preluat interimar șefia PSD, după demisia Vioricăi Dăncilă.

Amintim că liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat recent, într-o conferință de presă, că este „o nebunie" să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia".

Mai mulți lideri social-democrați au reacționat pe rețelele sociale și s-au delimitat de declarația lui Niculae Bădălău.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a atras atenția membrilor PSD că partidul e în reconstrucție, iar astfel de afirmații nu pot fi tolerate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel