Magistratul a decis trimiterea la închisoare a lui Mohammed Houli Chemlal, presupusul terorist de 21 de ani care a fost rănit în explozia unei locuințe din Alcanar (provincia Tarragona), unde se crede că teroriștii pregăteau atentatele, și a lui Driss Oukabir, pe numele căruia a fost închiriată furgoneta folosită pentru atentatul din Barcelona.
În cazul lui Salah El Karib, de 34 de ani și proprietarul unui internet cafe, judecătorul a decis prelungirea perioadei de arest cu 72 de ore până când se va clarifica participarea sa la atentate. Mai exact, surse juridice au declarat pentru EFE că magistratul analizează conținutul unui computer pentru a încerca să stabilească cine a cumpărat biletele de avion pentru Driss Oukabir și pentru imamul din Ripoll (provincia Gerona), Abdelbaki Es Satty, unul dintre teroriștii morți.
În fine, judecătorul l-a lăsat în libertate provizorie pe Mohamed Aallaa, de 27 de ani, reținut în Ripoll și frate al lui Sadi Aallaa, ucis la Cambrils (provincia Tarragona), unde a avut loc un al doilea atac. În opinia lui Andreu, "indiciile existente cu privire la presupusa sa colaborare cu grupul anchetat nu sunt suficient de solide" și îl identifică doar drept proprietar al mașinii folosite în atacul din Cambrils și care a fost condusă de fratele său, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump