Agricultorii, cetățenii și alte părți interesate sunt invitați să își exprime opiniile cu privire la funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente în cadrul unei consultări online deschise până la data de 17 noiembrie.
Potrivit executivului comunitar, "există indicii că valoarea adaugată nu este distribuita în mod adecvat la toate nivelurile lanțului de aprovizionare cu alimente, în special din cauza diferențelor în ceea ce privește puterea de negociere dintre operatorii mai mici și, astfel, mai vulnerabili, în rândul cărora se numără agricultorii și întreprinderile mici, și partenerii lor comerciali care sunt mai puternici din punct de vedere economic și foarte concentrați".
"Pentru a remedia deficiențele din lanțul de aprovizionare cu alimente, am luat inițiativa de a acționa, în concordanță cu sprijinul pe care Comisia îl acordă de mult timp agricultorilor europeni. Încurajez toți cetățenii, agricultorii și părțile interesate din UE sa ne împărtășească opiniile lor prin intermediul acestei consultări online", a declarat la rândul său comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.
Procedura de consultare se derulează prin intermediul unui chestionar online. În prezent, chestionarul este disponibil numai în limba engleză însă în scurt timp va fi disponibil în toate limbile UE. Chestionarul poate fi completat în toate limbile oficiale ale UE.
Prin această procedură, Comisia Europeana este interesată să colecteze opinii în scopul evaluării necesității și utilității unor posibile măsuri care ar putea fi luate la nivelul UE pentru a combate sau pentru a reglementa practicile comerciale neloiale legate de produsele agroalimentare, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm