Praga se distanţează astfel de poziţiile statelor europene privind statutul Ierusalimului, una dintre cele mai spinoase chestiuni ale conflictului israeliano-palestinian. Preşedintele ceh este un susţinător puternic al recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului, însă ultimul cuvânt aparţine în principiu guvernului de la Praga.
Guvernul ceh doreşte să respecte o poziţie europeană comună. La fel ca majoritatea membrilor comunităţii internaţionale, UE consideră că statutul definitiv al Ierusalimului în calitate de viitoare capitală a celor două state trebuie să fie soluţionat prin negociere.
În faţa parlamentului israelian, preşedintele ceh a acuzat europenii că se comportă uneori ca nişte laşi. El a invocat redeschiderea în mai 2018 a consulatului onorific ceh la Ierusalim, închis în 2016 după decesul fostului consul. Milos Zeman a anunţat că va inaugura marţi la Ierusalim Casa Cehă, un oficiu fără statut diplomatic care va desfăşura activităţi ce ţin de relaţiile comerciale şi culturale între Israel şi Republica Cehă.
Eu nu sunt un dictator, din nefericire, dar promit că voi face tot posibilul pentru a finaliza cea de-a treia etapă după consulatul onorific şi Casa Cehă. Puteţi ghici care este cel de-al treilea pas, a spus Zeman.
Cu ocazia vizitei sale în Israel, preşedintele ceh s-a întâlnit cu omologul său israelian Reuven Rivlin căruia i-a spus că îi place ideea provocatoare a acestuia privind soluţionarea conflictului israeliano-palestinian prin crearea unui stat cu două naţiuni, lăsând la o parte soluţia a două state susţinută în mod larg de comunitatea internaţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024