Președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a fost întrebată dacă ar merge la un miting cu președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Din punct de vedere al împărțirii opiniilor politice comune, parlamentarul a susținut că așa ceva nu se poate întâmpla. "În ce sens cu Liviu Dragnea? Să împărțim opinii comune, nu! Vă mărturisesc că opinia mea este că Liviu Dragnea va fi destul de ocupat în viitor, cu multe alte lucruri, mai puțin politică și atunci cred că viața ne va separa destinele care sunt deja separate. Nu cred să mai fie nimic în comun. Cred că va fi politic, istorie. Deja e istorie, politic. Apropo de asta, probabil că știți că luni, în Senatul României, s-a discutat proiectul României până în 2040, care e un proiect de țară racordată la structuri europene, iar glumele din Senat exact astea erau. Proiectul a fost făcut pentru Liviu Dragnea care s-a pus șef de comisie să facă toată această strategie a României pe următorii 20 de ani, iar glumele senatorilor, indiferent de partid politic, erau exact pe dimensiunea asta a timpului pe care Liviu Dragnea nu îl mai are la îndemână politic. Cum să îl pui să facă strategia României pe următorii 20 de ani un om care e deja epuizat?" a declarat Alina Gorghiu.
"Pe același trotuar", doar cu o condiție
Liberala susține că există o singură posibilitate de a manifesta cot la cot cu președintele PSD. "Dacă și domnul Dragnea este de acord cu o cauză de genul 'sprijinim copiii cu autism din România', cu mare plăcere, nu mă deranjează să fim cot la cot pe același trotuar", a mai spus Alina Gorghiu pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic