Alex Coita: O poză cât 1000 de cuvinte. M-au întrebat de Kovesi. Nimeni nu auzise de Iohannis
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Alex Coita
Alex Coita
Alex Coita a scris pe Facebook despre ziua pe care nu o va uita prea curând. 

„O poză cât o mie de cuvinte. Două generații Johns Hopkins, mentorul și discipolul, pe același podium”, și-a început astfel Alex Coita mesajul publicat pe Facebook. „Erik Jones este cu siguranță una dintre cele mai strălucite minți de peste Atlantic în domeniul studiilor europene și a economiei politice internaționale. În prezent este directorul Departamentului de Studii Europene și Eurasiatice din cadrul Johns Hopkins School of Advanced International Studies | SAIS, în trecut a coordonat programul de consultanță pe Europa al Oxford Analytica și rămâne unul dintre cei mai solicitați comentatori pe teme europene de presa internațională.

(w670)

Foto: Facebook / Alex Coita

Nimeni nu auzise de Iohannis

M-am bucurat foarte mult că, în ciuda orei târzii și a faptului că erau abia veniți după Paște, studenții din sală au fost foarte atenți și au reacționat la tot ce le spuneam. M-au întrebat de Koveși, de situația cu DNA, unii auziseră de Vadim și de Băsescu. Nimeni nu auzise de Iohannis. Au fost puțin bulversați pentru că nu înțelegeau care partide sunt de stânga și care de dreapta.

Ce le-am spus studenților sună cam așa: democratizarea și reformele trebuie să țină cont de contextul național. Durabilitatea reformelor ține de gradul de dezvoltare al instituțiilor democratice. Or, instituțiile sunt un sistem de norme și reguli care trebuie să reflecte valori împărtășite și mentalități. Nu poți să construiești instituții fără să lucrezi la fundația identitară.

Le-am mai spus că în România lupta anticorupție a eșuat din trei motive.

În primul rând pentru că au fost conduse prea mult de factorul extern (conformare) și nu au fost suficient de bine adaptate nevoilor interne. În al doilea rând, instituțiile au fost excesiv de personalizate (Morar, Koveși, Lazăr), supraviețuirea lor fiind mereu asociată cu o persoană. Nu în ultimul rând, folosirea acestor instituții ca vehicule pentru a obține avantaje politice structurale a contribuit în mod decisiv la decredibilizarea acestora și la slăbirea lor.

Și pentru că mi s-a cerut să închei pe o notă pozitivă, le-am spus celor din sală că, în ciuda a ceea ce spun unii, România NU este în pragul dictaturii. Studenții au râs, la fel și eu”, a precizat Alex Coita. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel