'PSRO este o alternativă la actualul carusel de partide tradiţionale şi considerăm că este obligatoriu, în condiţiile în care în jurul PSD şi al sateliţilor acestuia şi al lui Traian Băsescu s-a constituit o adevărată coaliţie a răului, care încearcă să perpetueze vechiul sistem politic, vechiul sistem corupt şi mafiot, vechiul sistem care încearcă să-şi salveze privilegiile şi să schimbe mersul justiţiei, avem obligaţia împreună cu cei care cred în aceste idealuri de schimbare şi de transformare adevărată să creăm o alternativă mai puternică. Şi, de aceea, suntem deschişi pentru stabilirea de acorduri de guvernare şi de majorităţi post electorale cu partide care doresc să vină în întâmpinarea crezului şi priorităţilor noastre. Este vorba de PNL, de alte formaţiuni de talie poate mai mică, că e vorba de platforme civice, de cetăţeni care doresc să reprezinte adevărata schimbare. Decizia noastră este să intram într-o discuţie post electorală şi un acord politic post electoral cu PNL. Este un pas pe care am stabilit să-l facem în perioada imediat următoare', a afirmat Geoană într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, alianţa va fi una post electorală cu PNL, în condiţiile în care 'PSRO este un partid social democrat modern', iar liberalii au o altă doctrină.
'Nu creăm niciun fel de amalgam între două doctrine diferite, suntem două partide diferite. Avem un acord de colaborare parlamentară cu PNL din aprilie anul trecut. Avem o bază de colaborare şi o bază de dialog... tot ce înseamnă o colaborare în ziua votului şi după ziua votului este o consecinţă firească a acestor lucruri. Dacă vor fi două tururi, şi sper să fie două tururi (...), candidatul cel mai bine plasat va fi susţinut', a explicat Geoană.
Potrivit acestuia, PSRO 'are o predispoziţie firească' către zona ecologistă. PSRO a decis, duminică, lansarea într-o amplă dezbatere a ofertei publice pentru alegerile locale, aceasta fiind însoţită şi de o platformă de dezbateri publice în care opiniile se pot transforma în acte normative.
'Schimbarea adevărată începe acum, este o ofertă politică modernă. (...) Anul 2016 este decisiv în a produce o schimbare adevărată în modul în care România este condusă şi administrată. Dacă anul 2016 va permite reproducerea vechiului sistem politic, şansele ca românii să prospere şi să putem să înfruntăm împreună vremurile complicate pe care le avem în plan intern şi internaţional vor fi foarte scăzute. Dorim în continuare ca guvernarea centrală şi locală pe care o propunem să fie în interesul oamenilor, şi nu a unei elite oligarhice care s-a învăţat să profite şi să sifoneze banul public', a arătat Mircea Geoană, care a pledat pentru o nouă clasă politică.
El a arătat că au existat foarte multe speculaţii cu privire la alianţe sau la alte moduri de recoagulare a spaţiului politic.
'Ştim că nu va fi uşor, că ducem o luptă împotriva unor partide care au mai multe resurse şi care blochează transformarea şi progresul României. (...) Suntem partidul care propunem în oferta noastră politică 'România socială' schimbări radicale. Vreau să ducem o luptă nemiloasă împotriva 'coaliţiei răului', care încearcă cu disperare să păstreze vechiul mod de a face politică în România. 'Coaliţia răului' - PSD, acoliţii lor şi Traian Băsescu sunt din acelaşi film. Încearcă să întoarcă justiţia şi să oprească lupta împotriva corupţiei. Toţi!', a subliniat liderul PSRO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”