ALDE: PNL și USR mimează preocupare pentru românii din diaspora
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Vot diaspora.
Vot diaspora.
"PNL și USR mimează preocupare pentru românii din diaspora! Când vine vorba de decizii în interesul românilor din străinătate, reprezentanții PNL și USR dau bir cu fugiții!", transmite ALDE

"Astăzi, Biroul Permanent al Senatului a fost convocat pentru ca proiectul de lege adoptat în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală să fie transmis spre avizare instituțiilor abilitate, în așa fel încât săptămâna viitoare să poată fi adoptat de către Parlament.

Surpriză! La ședința Biroului Permanent au lipsit reprezentanții PNL și USR, cei care urlau peste tot, ca din gură de șarpe, cum se luptă pentru românii din diaspora. Azi am avut dovada supremă a „preocupării” USR – PNL pentru aceștia. Când trebuiau să fie prezenți pentru a fi cvorum pentru o lege importantă pentru românii din străinătate, reprezentanții PNL și USR nu au fost nicăieri de găsit.

Încă o dată se dovedește ipocrizia fără margini a celor din PNL - USR, care mimează preocupare pentru binele românilor. Este jenant cum au încercat, timp de o lună de zile, să exploateze românii din diaspora în scop electoral, pentru ca atunci când trebuiau să participe la luarea unei decizii să absenteze cu grație", transmite ALDE printr-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel