Potrivit sursei citate, Biroul Executiv Judeţean al ALDE Vâlcea s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, cu această ocazie fiind discutată inclusiv situaţia lui Ion Nicolae, membru al ALDE Vâlcea, care în urma alegerilor locale din 5 iunie a obţinut mandatul de consilier judeţean.
S-a ajuns la această situaţie în urma semnalelor apărute în presa locală, dar şi a sesizării conducerii ALDE Bucureşti, potrivit cărora Ion Nicolae ar fi tratat cu alte formaţiuni politice reprezentate în Consiliul Judeţean Vâlcea pentru formarea unei alte majorităţi, încălcând astfel linia de conduită indicată de partid, se arată în comunicat.
După ascultarea punctelor de vedere exprimate de o parte dintre cei prezenţi, printre care şi cel al lui Ion Nicolae, cu o majoritate de 20 'Pentru' şi 1 'Împotrivă' s-a luat hotărârea de a i se retrage sprijinul politic, această decizie fiind concomitentă cu cea de excludere din partid.
Ion Nicolae îşi pierde astfel funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea din partea formaţiunii ALDE.
Conducerea Organizaţiei Judeţene Vâlcea a ALDE îşi exprimă regretul pentru luarea acestei decizii, dar, se mai menţionează în comunicat, 'interesul vâlcenilor care au acordat susţinerea în alegerile din 5 iunie 2016 este primordial'.
În urma alegerilor din 5 iunie, în CJ Vâlcea, PSD are 14 consilieri, PNL - 13, PER şi ALDE - câte 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații