Adrian Severin: Parteneriatul strategic cu Franţa este mort. Franţa ar trebui exclusă din Schengen
Parteneriatul strategic cu Franţa este mort, a declarat joi, la RFI România, europarlamentarul român Adrian Severin (PSD), care a adăugat că Parisul nu are poziţia morală să dea lecţii anticorupţie României. Franţa ar trebui exclusă din Schengen, dacă vorbim de criteriul corupţiei, susţine deputatul european. Dacă România ar denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare, nu s-ar întâmpla nimic, mai spune el.
"Dacă astăzi România ar anunţa că nu mai acceptă aplicarea MCV, care ar fi consecinţele? Vă spun eu: niciunele, niciunele! Pentru că, din punctul de vedere al clauzei de salvgardare, aceasta a ieşit din vigoare şi clauza de salvgardare era prevedere a Tratatului, deci nu se mai poate aplica nici un fel de sancţiune sau nici un fel de măsură în această privinţă, iar alte instrumente nu există, pentru că nici reprezentanţii Comisiei Europene nu au curajul să spună adevărul. Este vorba despre ceea ce englezii numesc "gentlemen agreement", o înţelegere între un stat şi Comisia Europeană, o întelegere care conferă Comisiei drepturi pe care tratatele europene nu i le conferă. Deci sub acest aspect, nimic nu s-ar putea întâmpla. Aici este un război a cuvintelor. Acest MCV a devenit un instrument de şantaj şi de discriminare la adresa României şi nu a condus şi nu poate conduce la o îmbunătăţire a performanţelor justiţiei româneşti", a declarat Adrian Severin pentru RFI.
Europarlamentarul român crede că oficialii români ar trebui să facă lobby european, pentru intrarea în Spaţiul Schengen la termen, adică în luna martie. Totodată, Adrian Severin este de părere că autorităţile române ar trebui să intre rapid în contact cu toate capitalele, pentru a arăta că 'demersul celor doi miniştri de interne, francez şi german (care au solicitat recent, printr-o scrisoare, amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen - n.red.), este unul ilegal, imoral şi antieuropean, nu antiromânesc'. 'Dacă se adaugă criterii noi, cum ar fi acela al corupţiei, eu cred că atunci ar trebui să vorbim despre excluderea Franţei din Spaţiul Schengen, pentru că afaceri cum ar fi Bettancourt sau Karachi, ca şi altele, ca şi unele presiuni, pe care Franţa le-a făcut în contextul intrării României în Schengen asupra României, pentru ca România să încheie anumite contracte comerciale favorabile Franţei, toate acestea vorbesc despre corupţie. Deci când guvernul francez actual vrea să ne dea lecţii de corupţie, eu cred că nu are poziţia morală să o facă", apreciază Severin, conform Agerpres.
În opinia sa, parteneriatul strategic dintre România şi Franţa este mort. "Trebuie să vedem dacă acest celebru parteneriat strategic mai funcţionează. După părerea mea este mort, dar trebuie să vedem dacă mai există şi vreun temei pentru ca România să rămână în Francofonie. Toate aceste lucruri trebuie discutate foarte serios cu reprezentanţii guvernului francez şi nu prin intermediul presei, ci prin intermediul canalelor diplomatice", conchide Adrian Severin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News