Adrese IP din România, la originea atacurilor asupra registrului de permise europene de emisii de gaze cu efect de seră
Halpys Cement, subsidiara elenă a Italcementi, a raportat furtul a circa 300.000 de permise europene de emisii de gaze cu efect de seră din registrul grec al permiselor, iar poliţia de la Atena a identificat mai multe adrese IP din România ca fiind la originea atacului informatic, transmite Reuters.
„Au fost furate aproximativ 300.000 de permise, dar aceasta este numai o estimare iniţială. Investigaţia este în derulare. Din ceea ce ştim, suntem singura companie elenă căreia i s-au furat permise“, a declarat pentru Reuters purtătoarea de cuvânt a Halpys.
Ea nu a precizat exact când s-au furat permisele, evaluate la circa 4,4 milioane euro, însă a adăugat că registrul elen a informat compania în legătură cu „tranzacţii neobişnuit de mari“ pe contul său pe 18 ianuarie.
Poliţia elenă a anunţat că a identificat zece adrese de IP din România folosite de hackeri pentru a ataca registrul Greciei. Autorităţile elene au sesizat Interpol.
Piaţa spot din UE a permiselor de emisii poluante este închisă de zece zile după furtul de permise din registrele mai multor ţări la jumătatea lunii ianuarie în urma unor atacuri informatice. Paguba este estimată la un total de până la 45 milioane euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News