„Ajungem la adevăratul subiect al zilei. Romanul polițist ”10 negri mititei”, care sună oribil în aceste vremuri când se demolează statuile avangardiștilor, nu va mai purta acest titlu. În Franța, acesta se va numi pur și simplu ”Erau 10”. În România, însă, nu. Din informațiile pe care le avem, vor și ”mititeii” în continuare în titlu. De exemplu, ”10 mititei” sună bine în România, mai ales că nu mai citește nimeni oricum. Romanul a fost scris în 1938 de Agatha Christie, care s-a prăpădit în 1977, deci e oale și ulcele deja de atâta timp.
Decizia a fost luată de cel care deține drepturile de autor, strănepotul scriitoarei, James Prichard. Acesta, ca să mai câștige niște bănuți sau să nu-i mai spargă unii geamurile cu pietre eventual chiar să-i dărâme crucea de pe mormânt Agathei, a recunoscut că astfel de titluri în ziua de azi nu mai au ce să caute. În roman se folosește cuvântul ”negru” de 74 de ori. Probabil ăsta a fost succesul său, a fost vândut în peste 100 de milioane de exemplare", a spus Radu Banciu, în direct la B1 TV.
Banciu, reacție acidă la adresa lui James Prichard. "”Sunt convins”, zice boul ăsta"
"„Când a fost scrisă cartea, limbajul era diferit, erau folosite cuvinte uitate acum”, a spus James Prichard. Nu, absolut deloc! Sunt cuvinte pe care le folosește lumea și azi, numai că nu poți să le spui în public. Acum se folosesc chiar mai mult decât în anii 30. Vrei să spui că oamenii nu mai înjură? Și tu înjuri. Și membrii CNA înjură, că și ei tot oameni sunt.
”Sunt convins”, zice boul ăsta, ”că Agathei Christie nu i-ar fi plăcut ca cineva să fie jignit de vreun cuvânt folosit de ea”. Nici ăsta n-a citit cartea...
”Nu mai trebuie folosiți termeni care ar putea răni: acesta este comportamentul pe care trebuie să îl adoptăm în 2020”. Bă, cât o fi luat oare ăsta? Dar ce jignire? Era o figură de stil, o metaforă, iar a numi un măgar ”măgar” și o pisică ”pisică” ce legătură are? N-a jignit pe nimeni! Nu i-a făcut în niciun fel”, a completat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol