Data publicării:
Violenţe în SUA. Filip Iorga: Ei profită! Finanţare colosală!
"Ieri, un discurs excepțional al Președintelui Statelor Unite ale Americii. Rasismul este inacceptabil, dar la fel sunt și violențele unei minorități care terorizează zilele acestea cea mai mare democrație a lumii. Singurele forțe care au de profitat de pe urma haosului din SUA sunt China, Rusia și stânga extremistă din întreaga lume. Propaganda stângistă a unei părți a presei mainstream și a 'vedetelor' beneficiază de o finanțare colosală. Însă America tăcută nu este nici rasistă, și nici nu sprijină terorismul Antifa", a scris Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu pe Facebook.
"Tot răul e și spre bine"
"Este acea Americă datorită căreia coloșii totalitari ai secolului al XX-lea, nazismul și comunismul, au fost răpuși. Dar tot răul e și spre bine. Se aleg apele și înțelegem astăzi mai clar ce ideologie servesc aceia care se folosesc de moartea tragică a unui om pentru a arunca în aer sanctuarul libertății și al democrației reprezentat de Statele Unite ale Americii. “Elitele” stângiste din SUA plătesc eliberarea huliganilor, dar nu am auzit să fi deplâns recenta ucidere a unui ofițer de culoare de către hoardele dezlănțuite la Oakland. Îl chema Patrick Underwood și nu veți găsi omagii dedicate lui în presa “mainstream”. Nu vă lăsați manipulați de propaganda extremei stângi. Gândiți liber!", transmite Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News