VIDEO - Proteste masive în Italia, faţă de obligativitatea certificatului sanitar la TOATE locurile de muncă. Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Italia. Obligaţia de vaccinare împotriva Covid este impusă de miercuri mai multor categorii de angajați
Italia. Obligaţia de vaccinare împotriva Covid este impusă de miercuri mai multor categorii de angajați
Mii de oameni au protestat în centrul Romei împotriva certificatului sanitar.

Mai multe mii de persoane au defilat sâmbătă în centrul Romei pentru a protesta faţă de obligaţia certificatului sanitar în toate locurile de muncă începând de la 15 octombrie, transmite Agerpres, citând AFP.

Introdus în luna august pentru muzee, evenimente sportive şi servirea mesei în interiorul restaurantelor, permisul sanitar poate fi un certificat de vaccinare, o dovadă a recuperării după contractarea COVID-19 ori un test negativ.

Angajații nevaccinați se vor trezi cu salariul suspendat

În urmă cu peste trei săptămâni, premierul italian Mario Draghi a anunţat extinderea sa din 15 octombrie la toate locurile de muncă, pasibilă de o suspendare a salariului pentru angajaţii care refuză să se supună. Era deja obligatoriu pentru tot personalul medical şi didactic.

"Am fost suspendaţi amândoi acum două luni", au povestit pentru AFP Cosimo şi Morena, în vârstă de 40 de ani, ambii infirmieri. Cuplul are probleme imune şi alergice şi a fost scutit de obligaţia de vaccinare de către medicul de familie, a dat asigurări Cosimo, dar au fost suspendaţi de la muncă, fără salariu.

"Ne-am luat un avocat pentru că avem acasă gemeni de 20 de ani care sunt încă în grija noastră", a adăugat el.

Manifestaţia, la care au participat şi membri ai unor grupări de extremă-dreaptă, a fost marcată de câteva altercaţii cu poliţia.

"Obligă indirect oamenii să se vaccineze pentru a putea merge la muncă"

Maria Ballarin, pensionară, a denunţat, la rândul său, "un şantaj criminal şi laş" din partea statului care nu vrea "să îşi asume responsabilităţile şi să facă obligatorie vaccinarea", dar "obligă indirect oamenii să se vaccineze pentru a putea merge la muncă".

"Nu este un instrument de combatere a pandemiei (...), este un instrument de control al populaţiei", a adăugat timpul marşului soţul ei, Marco Salvatori, fost angajat al unei bănci care s-a grăbit să se pensioneze pentru a evita testarea o dată la două zile.

Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă împotriva manifestanților

"Ultima mea zi de lucru este pe 15 şi în acea zi voi face telemuncă, pentru că din acea zi sunt obligat să prezint acest permis fascist de liberă trecere", a spus el.

Manifestaţia a fost autorizată, dar câteva sute de persoane s-au desprins din marş, încercând să ajungă la sediul guvernului. Poliţia a trebuit să folosească tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a-i opri pe cei mai violenţi. Potrivit agenţiei AGI, mai multe persoane au fost arestate.

Alte manifestaţii împotriva certificatului sanitar au mai avut loc sâmbătă în Italia: la Roma, Milano (nord) sau Cesena (centru). Potrivit datelor raportate de Ministerul Sănătăţii, aproximativ 80% din populaţia Italiei în vârstă de peste 12 ani este complet vaccinată. Italia, prima ţară europeană lovită de pandemie, a plătit un preţ mare cu peste 130.000 de decese. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel