Întrebat marți seară la postul de televiziune TV SUD ce părere are despre faptul că se discută despre anumite proiecte care ar duce la scindarea PSD, Ponta a răspuns: 'Nu cred în chestia asta şi nu cred că e bine, cred că de fapt PSD, ca şi PNL, încă nu şi-a definit ce vrea să facă ca partid în perioada următoare, dar scindările, nu, nu cred niciodată în scindări şi nu cred că e un lucru bun', citează Agerpres.
Ponta, planuri de viitor
Totodată, fostul prim-ministru a spus că nu se grăbeşte să revină într-o funcţie de conducere.
'Eu cred că îmi prinde foarte bine o perioadă în care să văd ce am făcut bine, ce am greşit, îmi prinde foarte bine şi oricui îi prinde, şi nu mă grăbesc absolut deloc să revin într-o funcţie de conducere, de responsabilitate, fiecare lucru în viaţă are o etapă a sa şi îmi prinde foarte bine', a precizat Ponta.
El a afirmat că în cele aproximativ două luni de când a demisionat din funcţia de premier a participat la diverse conferinţe în străinătate şi a petrecut mai mult timp cu familia sa.
'Au fost aproape două luni în care am fost mai mult plecat din ţară, am participat la diverse conferinţe unde am fost invitat, am stat mai mult cu familia, adică am făcut lucrurile pe care n-am putut să le fac în cei cinci ani înainte de acel moment, am venit la Gorj să mă văd cu prietenii, cu colegii mei şi anul viitor, sigur, nu înseamnă că stau doar în străinătate, însă sunt deputat, sunt membru PSD şi pentru mine Gorjul va rămâne întotdeauna locul din care am pornit în politică şi singurul loc în care voi face politică', a declarat Victor Ponta.
Ce va face Ponta de Crăciun
Premierul a spus că îşi va petrece Crăciunul alături de familia sa: 'După cinci ani, va fi primul Crăciun alături de familie fără să stau cu ochii pe telefon, că sună: 'ninge, a căzut ceva, se întâmplă ceva!'. O să fie o senzaţie plăcută'.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva