'Subsemnatul Romeo Nicolae Florin, numit prin decizia (...) în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, având în vedere contextul implicării mele într-o cauză penală de competența Direcției Naționale Anticorupție, înțeleg să-mi prezint demisia de onoare din această funcție, se arată în documentul transmis de Romeo Nicolae premierului Ponta, informează Agerpres.
Totodată, el îl asigură pe șeful Guvernului de neimplicarea sa în săvârșirea de fapte penale.
Vă asigur, dl prim-ministru, de neimplicarea mea în săvârșirea de fapte penale și de faptul că mi-am depus întreaga energie în construcția și operaționalizarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, structură în care cred și voi crede până la capăt. Mulțumindu-vă pentru ocazia pe care mi-ați acordat-o de a fi învestit în această demnitate, vă asigur, dl prim-ministru, de respectul meu, precizează Romeo Nicolae.
Vicepreședintele ANAF Romeo-Florin Nicolae, pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, are interdicția de a părăsi țara, de a deține, folosi și purta arme, dar și interdicția de a desfășura activități în calitate de funcționar ANAF, pe perioada măsurii preventive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă