Într-un interviu acordat pentru evz.ro, vicepremierul Vasile Dâncu a afirmat că se gândește tot timpul la procedurile privind modificarea Constituţiei şi că, în acest sens, a discutat și cu Dacian Cioloș, șeful Executivului.
"Mă gândesc tot timpul la procedurile pe care ar trebui să le pornim, pentru a relua discuţia privind modificarea Constituţiei şi a constitui acel consens politic printr-un gest de bună credinţă al Guvernului şi a forma acea forţă din spate, care să modifice datele esenţiale ale Constituţiei", a declarat vicepremierul, precizând că a discutat în legătură cu acest subiect și cu premierul Cioloș, precum și cu alţi membri ai corpului politic .
"Aceasta este o temă pe care şi-o doresc toate partidele politice", a mai spus vicepremierul Dâncu.
Citește și: Vasile Dâncu nu mai deține IRES. A cedat institutul cu o săptămână înainte să fie numit în Guvern
Întrebat unde crede că trebuie modificată Legea fundamentală, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a explicat: "Este o chestiune de consens naţional, dar ar trebui să se schimbe tipul de Republică. - Ori parlamentară, ori prezidențială? - Acum suntem într-o republică pe care, atunci când am scris o carte privind tipul de republică, trebuia să scriem ce fel de republică este... Am discutat cu o grămadă de constituţionalişti, şi unii au spus semi-prezidenţială, alţii semi-parlamentară. Trebuie să stabilim foarte clar acest lucru, este esenţial.
Din punctul meu de vedere, ca sociolog, cred că cel mai bine s-ar potrivit o republică prezidenţială. La noi, tipul de alegeri şi dinamica lor, interesul pentru alegerile prezidenţiale... M-am uitat pe lista de cereri care se fac către preşedinte la scurt timp după ce câştigă alegerile şi, în general, i se cere să guverneze. Oamenii vor salarii mai mari, să dezvolte România, să creeze un cadru economic. Cred că aceste cereri ar însemna un asemenea tip. Apoi, trebuie să ştim foarte clar ce tip de Parlament ne dorim. Poate că unul unicameral ar însemna o simplificare extremă, dar nu este firesc să avem ambele Camere cu aceleaşi funcţii. Cred că Senatul ar trebui să fie un fel de Cameră a regiunii, dacă vrem să facem aşa, să fie specializată, o expresie a excelenţei româneşti", a adăugat vicepremierul Dâncu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!