Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, a declarat Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, precizând că s-a discutat despre un procent de 5%.
"S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar rămâne să mai discutăm procentul cu care se vor majora. Să vedem dacă este o măsură sustenabilă", a adăugat Pambuccian pentru gandul.ro.
Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţiilor bugetari, consideră şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.
"Guvernul va lua o decizie referitor la cât de mare va fi creşterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul în care va fi adoptată. Nu ar fi înţelept nici din partea mea, nici din partea lor, să spunem în acest moment care va fi decizia. Din punctul lor de vedere (al Guvernului - n.r.) există spaţiu pentru creşterea salariilor, dar trebuie să aşteptăm până la acel moment pentru a fi siguri. Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar. Există încă o supraangajare în sectorul public", a spus Franks.
Citește și:
Salariile bugetarilor cresc de la 1 octombrie. Deocamdată nu este cunoscut procentul creşterii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)