Rezultatele celui mai recent studiu despre românii care transformă jocurile de noroc în patimă sunt alarmante.
"În București se joacă cel mai mult, 24 % este numărul celor care au jucat în ultimul an și ceva. 15% din populația cu vârsta peste 18 ani a jucat în ultimul an. Profilul jucătorilor este foarte clar, destul de restrâns, mai ales bărbați. Doar 7% din femei au jucat în ultimul an, față de un sfert din bărbați. Sunt tineri și necăsătoriți" a declarat Anca Zamfirescu, reprezentant GFK în România.
Acelaşi studiu arată că cei mai mulţi joacă din plăcere, dar şi pentru tentaţia de a câştiga bani uşor. De aceea cei care au ajuns la dependenţă trebuie să-şi conştientizeze problema şi să apeleze la consiliere psihologică.
"Avem în ultimul an, au apelat la program 975 de persoane, menționez aici că sunt atât jucători care s-au confruntat la un moment dat cu o problemă, dar și membri ai famililor acestora. 409 persoane care s-au programat efectiv și 252 de persoane care au venit fizic la cabinet" a precizat Viorela Rădoi de la Asociația organizatorilor de sloturi.
Studiul a fost realizat în perioada iulie- august, pe baza unor chestionare cu cinci întrebări, la care au răspuns persoane cu vârste între 18 şi 24 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol