În dosar, mai sunt judecaţi alţi 140 de americani. Şi ei sunt acuzaţi de atac cu armă periculoasă asupra unui ofiţer de poliţie. Robert Scott Palmer a atacat un agent cu un extinctor, iar după ce a golit tot conţinutul spre forţele de ordine, a aruncat de două ori recipientul gol.
„Trebuie să fie clar că încercarea de a împiedica predarea pașnică a puterii și atacarea forțelor de ordine vor fi pedepsite. Nu cu statul acasă și cu privit la Netflix, nu făcând ceea ce făceai înainte de a fi arestat”, a spus judecătoarea Tanya Chutkan, care a pronunțat sentința.
Judecătoarea Tanya Chutkan, numită de fostul președinte Barack Obama, este unul dintre cei mai aspri judecători în dosare legate de asaltul de pe 6 ianuarie. În toate cele șapte cazuri care i-au ajuns în față au fost pronunțate pedepse cu închisoarea, de la 14 zile până la peste 5 ani.
Într-o scrisoare către instanță, Robert Palmer a scris că acum își dă seama că fostul președinte Donald Trump „și-a mințit” suporterii în privința alegerilor.
„Au insistat în continuu cu povestea falsă despre alegeri furate și că este datoria noastră să ne opunem tiraniei. Nu mi-am dat seama că de fapt ei erau tiranii, disperați să păstreze puterea cu orice preț, chiar și creând haosul care știau că se va petrece cu o asemenea retorică”, a scris Palmer în mesajul său, conform Digi24.
Şamanul cu coarne de bizon, 3 ani şi jumătate de închisoare
Militantul pro-Trump Jacob Chansley, devenit faimos datorită coarnelor de bizon pe care le purta pe cap în timpul asaltului de la Capitoliu din 6 ianuarie, a fost condamnat miercuri la aproape trei ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Washington, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Procurorii ceruseră o pedeapsă mai grea, de 51 de luni în loc de 41, împotriva "şamanului" Chansley (34 de ani), care a pledat "vinovat" în septembrie la acuzaţiile de obstrucţionare a unei proceduri oficiale.
Chansley "a devenit imaginea însăşi" a acelei zile care a zdruncinat democraţia americană, a subliniat judecătorul Royce Lamberth.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!