Un nou cutremur de peste 4 grade în Vrancea
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Zona Vrancea a fost zguduită de un nou cutremur, duminică noaptea la orele 02,22, de data aceasta cu magnitudinea de 4,4 grade pe Richter. Seismul  s-a produs la o adâncime de 106 kilometri, în apropierea localităţilor: Focșani (39 km), Covasna (42 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (48 km), Târgu Secuiesc (52 km).

 Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs duminică, la ora 23.55, în zona seismică Vranccea, judeţul Buzău.

De la începutul anului, în  România au avut loc 6 cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade. Cel mai mare cutremur produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade şi a fost înregistrat în 23 ianuarie.

La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

 Tot duminică, la ora 20.29, în judeţul Călăraşi, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel